Singurătatea geografiei
text: Daniel Sur - scriitor, coordonator proiecte ICR.
În ultimă instanţă, inserţiile noastre în spaţiul geografic sunt disfuncţii ale libertăţii în sfera posibilului, bazate pe o aroganţă aproape viscerală. A fi liber înseamnă de fapt a fi sigur de tine, de posibilităţile tale. De drepturile tale. De foarte mult timp am suprapus libertatea cu capacitatea de a configura şi realiza intervenţii în geografie prin îmbinarea eficientă a posibilităţilor cu obiectivele proprii. Restul depinde de buna sau proasta noastră aşezare în arealul posibilului. Adaptarea spaţului nostru geografic la condiţiile noastre de posibilitate şi ale lumii în care trăim reprezintă produsul unei formări; aceasta presupune existenţa unei culturi, cu toate vulnerabilităţile şi carenţe ei.
Seria lui Lucian Muntean “Hărţi imaginare” tocmai acest lucru scoate în evidenţă: manifestarea libertăţii noastre, unde secvenţa de atins - de depăşit, scrie şi rescrie scenariul puterii noastre prin invadarea spaţiului geografic, prin configurarea lui. Pentru a înţelege cât mai bine modul în care omul îşi exersează puterea, sau libertatea, trebuie să înţelegem impactul şi consecinţele întâlnirii noastre cu ambientul, ori seria “Hărţi imaginare” tocmai asta realizează: oferă dovezi vizuale despre libertate prin raportarea la altceva.
Cel puternic nu este niciodată puternic în sine. El nu ştie ceea ce poate, de multe ori nu ştie nici ceea ce vrea şi aproape niciodată nu vrea ceea ce poate. De aceea el trebuie să-şi facă dovada libertăţii sale prin raportarea externă. Ori în ultimă instanţă, prin lucrările lui, Lucian Muntean ne spune că, deşi omul cel puternic pare că se îndură de geografia supusă, de fapt aceasta consimte, din bunăvoinţă şi prin sacrificiu, să îl adopte, preluându-l în proiectul propriu. Şi asta pentru că geografia, imaginară sau nu, este în esenţa ei ne-egoistă. Esenţa tuturor hărţilor este împărtăşirea şi tocmai de aceea un spaţiu constrâns, supus este imaginar. Instituirea eului orgolios ca principiu fondator al spaţiului aruncă întreg demersul în imaginar. Toate hărţile pe care le-am creat de-a lungul istoriei, indiferent câte detalii ofereau, nu au fost până la urmă decât nişte proiecţii. Nişte dorinţe obiectivate. O reacţie la dependenţă, un fel de relaţie de consimţire reciprocă la devenire. Dar niciodată la adevăr. Iar nu de puţine ori omul a confundat spaţiul geografic cu teritoriul secret care ne desparte de limitele vieţii noastre.
Dar dependenţa naşte singurătate şi stă sub semnul ne-însoţirii şi-al ignoranţei. O singurătate a geografiei.
