text Dan Gheorghe

www.adevarul.ro

A fi sau a nu fi. Întrebarea asta se aplică şi la români. Dar nu oriunde, ci într-un sat de la poalele Făgăraşilor. Am auzit că acolo ar fi ceva ciudat. Ne-am dus să vedem. Unii vorbesc de piramide. Localnicii din Şona le zic guruieţi. Sunt şapte movile aliniate pe două rânduri, trei pe o parte şi patru pe cealaltă. Asta e ciudăţenia, că sunt dispuse astfel. De aici au răsărit, cu mult timp în urmă, tot felul de legende. Unii zic că ar fi opera unui vechi popor al uriaşilor. Alţii cred că e doar rodul unui "moft" al naturii. Dar pe şoneri îi interesează mai puţin adevărul. Ei ar vrea să exploateze turistic "minunea".

Trebuie să ajungi mai întâi în oraşul Făgăraş, până la cetate, iar acolo întrebi lumea pe unde s-o iei ca să ajungi la Şona. Ne zic trecătorii ce şi cum, trecem Oltul, apoi o luăm prin pustietate, cale de vreo 12 kilometri. Drumul de căruţă e acceptabil pentru maşina noastră. Ne strecurăm printre dealurile line, în timp ce Făgăraşul, asemenea unui uriaş, cu creştetul ascuns în nori, ne supraveghează din depărtare.

Românii şi saşii

Ne întâmpină casele în stil săsesc, parcă pustii. Slujba de la biserică s-a terminat, e trecut de ora prânzului. Am ajuns într-o zi de duminică. Se ştie de satul ăsta încă de prin anul 1300, după cum am aflat mai târziu de la gazdele noastre. Povestea spune că saşii, cei care au ridicat aşezarea asta, s-ar fi retras în altă parte, cu sute de ani în urmă. Nu sunt clare motivele. Dar sigur e că în locul lor au venit românii. Cel mult 200 de familii mai trăiesc azi la Şona.

Fetiţa cu movilele

Găsim câţiva săteni pe la porţi. Îşi fac siesta. Apoi mai apar şi alţii, bătrâni şi tineri, auzind despre ce întrebăm. Cineva aduce din casă un binoclu, să ne arate guruieţii. Parcă sunt nişte colţi răsăriţi cu brutalitate din pământ. Se văd pe un platou care domină mica localitate. "Acolo e dealul Şesului", zice Eutimie Boeriu, care ne este prezentat drept veteranul satului, la cei 86 de ani ai săi. Vreau să ştiu cum sună legenda uriaşilor. Sunt mai multe variante. "Cică a fost o fetiţă de uriaşi care a făcut movilele", aud de la mai tânărul Ioan Buzeche. Dar când au trăit uriaşii ăştia? Vreau să "sap" în tradiţia locală. "Demult, înaintea dacilor", vin păreri din mai multe direcţii. Guruieţ înseamnă ridicătură de pământ. "A fost un uriaş care şi-a curăţat opincile şi în urma lui au rămas ţuguieţii ăştia", sună altă poveste. "Au avut formă de piramidă, dar le-a spălat ploaia", sare altul cu părerea.

Cercetări eşuate

Bătrânii spun că, de-a lungul timpului, au venit tot felul de specialişti în satul lor, cu diverse aparate, în căutarea adevărului despre "ridicături", dar "n-a aflat nimeni nimic". Sunt din pământ ori din piatră? "Din pământ". Şi au rezistat atâta amar de vreme? Mi se arată pământul galben, cleios. "Cu pământul ăsta s-au făcut case, clisa asta face priză şi între cărămizi". Se încinge atmosfera, mai ales când zic localnicii de străinii care le calcă bătătura, întrebându-i aceleaşi lucruri pe care vrem şi noi acum să le ştim. "Vin americani, olandezi. Turişti. Ce să le spunem noi? Doar legenda", sare altcineva. Şi de aici se pornesc sudălmile pentru autorităţi, care nu fac nimic în folosul turismului. "Ştiu eu cum e în alte ţări, că am fost pe acolo, ăia au cine ştie ce ciudăţenie, un castel, o peşteră, imediat ştiu să atragă turiştii, fac drumuri bune, publicitate. La noi nu se face nimic", e supărat un trecător între două vârste, arătându-ne calea de lut până la guruieţi, care devine impracticabilă dacă plouă, acesta fiind vechiul drum de la Şona spre Hălmeag.

Somnul uriaşilor

Indiferent dacă ciudă­ţeniile astea au fost făcute de mâna uriaşilor ori de capriciile naturii, cert e că măcar pentru peisajul extraordinar merită să fiţi oaspeţii şonerilor. Probabil că nu întâmplător localitatea se numeşte Şona, care în germană înseamnă frumoasă. Şi mai ales să vă căţăraţi pe "opera" uriaşilor. "De aici se vede toată Ţara Oltului", trage aer în piept nea Boeriu, apoi oftează prelung. Zice că a fost constructor la viaţa lui şi nu-şi explică dacă guruieţii sunt rezultaţi doar din mişcările pământului, cum de există aceeaşi distanţă între ei. Şi mai ales cum de sunt aliniaţi pe două rânduri, trei pe o parte, mai înalţi, plus patru de cealaltă parte, mai cocoşaţi. "Ceva e ciudat aici". După care vine vecinul şi-mi arată noul baraj de pe Olt, în construcţie, care ar putea să scoată şi "piramidele" din anonimat. "Se va face un drum nou, care va trece peste coama barajului şi va ajunge în vecinătatea guruieţilor. Poate atunci o să-şi aducă cineva aminte şi de satul nostru". Se zice că uriaşii ar sta şi acum în movile şi poate că s-ar supăra dacă cineva le-ar strica somnul. Eu zic că merită riscul…

Guruieţii nimănui

Trecem pe lângă ruinele fostei gospodării agricole comuniste. Ne însoţesc doi dintre localnici. Ajungem în locul cu pricina. Iarba a urcat înaintea noastră pe movile. Muşuroaiele de cârtiţă sunt la tot pasul, aşa că ne folosim de ele ca de nişte "scări", pentru ascensiune. Panta e destul de abruptă. Mai experimentaţi, bătrânii satului ne-o iau înainte. "Aici mă jucam când eram copil", îşi aduce aminte moş Eutimie, care a fost şeful comisiei de împărţire a pământului, după 1990. "Oamenii şi-au luat terenurile, chiar şi în jurul guruieţilor. Numai movilele nu s-au împărţit, că nu ştim ale cui sunt". Colţii pământului n-au fost înregimentaţi politic nici înainte de 1989. Sunt ai uriaşilor, glumesc eu, la care interlocutorul meu mă anunţă că de ceva vreme e cineva interesat să cumpere terenul din apropierea "piramidelor", ceea ce înseamnă că "ar putea să se dezvolte turismul", e optimist celălalt ghid, nea Buzeche.

Iunie 2007