“Festival Stories” – National Photography Conference
The Visual Communication Center is pleased to present the photography exhibition “Festival Stories”, an artistic project dedicated to the celebration and promotion of the 2023 edition of the National Theater Festival, through a creative and original perspective.
The exhibition – which includes photographs signed by Andrei Gîndac, Lucian Muntean, Florin Biolan, Mihaela Marin, Maria Gîndac and Cosmin Stoian – will be hosted by the National Theater “I.L. Caragiale” in Bucharest, Foaierul de Marmură, between April 12-21, 2024 and can be visited according to the following schedule: Monday / 10.00-16.00, Tuesday-Sunday / 10.00-18.00.
The event is organized by the Visual Communication Center in partnership with UNITER and the National Theater “I.L. Caragiale” from Bucharest and enjoys the patronage of the Ministry of Culture.

RO

„Povești de festival”: o celebrare a Festivalului Național de Teatru
(expoziție de fotografie)

Centrul de Comunicare Vizuală este încântat să prezinte expoziția de fotografie „Povești de festival”, un proiect artistic dedicat celebrării și promovării ediției 2023 a Festivalului Național de Teatru, printr-o perspectivă creativă și inedită.

Expoziția – care cuprinde fotografii semnate de Andrei Gîndac, Lucian Muntean, Florin Biolan, Mihaela Marin, Maria Gîndac și Cosmin Stoian – va fi găzduită de Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Foaierul de Marmură, în perioada 12-21 aprilie 2024 și poate fi vizitată după următorul program: luni / 10.00-16.00, marți-duminică / 10.00-18.00.
Evenimentul este organizat de Centrul de Comunicare Vizuală în parteneriat cu UNITER și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București și se bucură de patronajul Ministerului Culturii.

„Povești de festival” este mult mai mult decât o simplă expoziție fotografică, este o călătorie vizuală în inima uneia dintre cele mai apreciate manifestări teatrale din România. Conceptul care a stat la baza nașterii proiectului „Povești de Festival” este comunicarea artei prin artă. Prin intermediul a 30 de imagini captivante, vizitatorii vor avea ocazia să redescopere frumusețea și intensitatea momentelor teatrale, să se bucure de atmosfera inconfundabilă a festivalului, momente surprinse prin obiectivul artiștilor fotografi ai Festivalului Național de Teatru – ediția cu numărul 33.
Vă invităm alături de fotografii care au creat universul „Povești(lor) de Festival”, organizatori și parteneri, vineri, 12 aprilie, ora 18.00, să marcăm deschiderea acestei expoziții.

*
„Povești de Festival” este un proiect conex Conferinței Naționale de Fotografie, organizat de Centrul de Comunicare Vizuală în parteneriat cu Artexim și UNITER, dedicat Festivalului Internațional „George Enescu” 2023 și Festivalului Național de Teatru 2023.
Scopul proiectului este de a atrage atenția și interesul tinerilor către valorile culturale, de a contura repere vizuale semnificative și de a promova fotografia ca un limbaj universal al expresiei artistice și al comunicării. În același timp, ne propunem să aducem în prim-plan și să evidențiem evenimentele culturale de importanță majoră din România, subliniind astfel rolul crucial al comunicării vizuale în întregul context cultural.

Expozițiile vor avea loc în București, în perioada 12-21 aprilie, la Ateneul Român, Muzeul Național de Artă al României (Foaierul Auditorium) și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București (Foaierul de Marmură).

Foto afiș: Lucian Muntean/FNT